PUBLICITATE
Rugaciuni

Rugăciune 26 aprilie – Citește azi, Rugăciunea scurtă a Sfântului Chiril pentru iertare păcate și protejarea familiei de boli și necazuri

PUBLICITATE

Rugăciune 26 aprilie – Azi, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Chiril, protectorul familiei în vremuri de grea încercare. Rugăciunea Sfântului Chiril este de mare ajutor în iertarea păcatelor dar și pentru protejarea familie de necazuri și boală.

Rugăciune 26 aprilie – Iată mai jos și textul rugăciunii de mare ajutor!

”Sfinte Mucenice Chiril, adevărat este cuvântul Mântuitorul nostru Iisus Hristos că „după roadele lor îi veţi cunoaşte”, căci părinţii tăi cu frică şi cu cutremur te-au crescut în credinţa cea sfântă a Treimii: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Şi sfinţenia firii lor de două ori mai bogată au odrăslit-o întru tine, pentru care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia.

Din copilărie, Sfinte Chiril ai deprins buna învăţătură a lui Hristos, în cetatea lui Dumnezeu Axiopolis, acolo unde mulţi dintre locuitori erau creştini şi slăveau numele cel preacurat al lui Dumnezeu. Însă credinţa ta a fost ascunsă de ochii lumii acesteia, căci cetatea aceasta a Scytiei era stăpânită de tiranii romani păgâni care ucideau pe toţi creştini iubitori de Dumnezeu. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, că de mic copil ai aflat despre Pruncul Dumnezeu.
Bucură-te, că ai învăţat cu dragoste despre Maica Domnului.
Bucură-te, că învăţătura Sfintei Treimi ţi-a fost pecetluită în inimă.
Bucură-te, că semnul ceresc al Sfintei Cruci l-ai iubit cu dulceaţă.
Bucură-te, că rugăciunea „Tatăl nostru” ai învăţat-o cu dor.
Bucură-te, că virtuţile creştineşti, credinţa nădejdea şi dragostea le-ai scris în sufletul tău.
Bucură-te, că viaţa Mântuitorului Hristos ţi-a fost ţie călăuză şi model sfânt.
Bucură-te, că pilda de jertfelnicie a sfinţilor din cetatea ta ţi-a umplut inima de lacrimi.
Bucură-te Sfinte Mucenice Chirile, pătimitor pentru dragostea lui Hristos.

Amin!”

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close