PUBLICITATE
Rugaciuni

Rugaciune 5 iulie – Citeste azi Rugaciunea Scurta a Sfantului Atanasie Athonitul pentru iertare pacate si implinire dorinte

PUBLICITATE

Rugaciune 5 iulie – Azi, Biserica Ortodoxa il cinsteste pe Sfantul Atanasie Athonitul, protectorul familiei. Este o zi importanta, notata in Calendarul Ortodox cu Cruce Rosie.

Rugaciunea care se rosteste azi este de mare ajutor pentru iertarea pacatelor si implinirea dorintelor.

Rugaciune 5 iulie – Iata mai jos si textul rugaciunii:

“De viaţa ta cea în trup s-au minunat cetele îngereşti, cum, cu trupul, la luptele cele nevăzute ai ieşit, pururea mărite şi ai rănit cetele demonice. Pentru care, Sfinte Atanasie, Hristos ţi-a răsplătit cu bogate daruri. Drept aceea, părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele si sa se implineasca dorintele noastre.

Având numirea nemuririi, cât ai fost cu viaţă, după ce te-ai mutat de la cele vremelnice, te-ai arătat părtaş nemuririi celei adevărate, Părinte Atanasie. Stând, deci, acum înaintea lui Hristos, adu-ţi aminte de noi cei ce te pomenim pe tine.

Din copilăreasca pruncie făcându-te cinstitor de Dumnezeu, cuvioase, lipsa părinţilor tăi nicidecum nu te-a împiedicat în dobândirea virtuţii, căci toată pofta şi dorirea cu totul ai întors-o către Însuşi Cel Ce te-a zidit.

Făcându-ţi mintea stăpânitoare patimilor şi îndreptându-te cu fapte dumnezeieşti, ai săvârşit călătoria cea bună. Şi prin dreapta credinţă, ai biruit pândirile, viclenirile şi măiestriile demonilor, alegând ca un înţelept partea cea bună.

Din tinereţe părăsind toate cele pieritoare şi veselitoare ale vieţii, cu osârdie ai urmat lui Hristos, Sfinte Atanasie şi ridicând pe umeri Crucea Domnului tău, ţi-ai topit trupul prin înfrânări. Drept aceea, Domnul Cel Preabun te-a şi ales pe tine păstor sufletelor, purtătorule de Dumnezeu fericite. Iar acum, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de păcate celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta.

Amin!”

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close