PUBLICITATE
Rugaciuni

Rugăciune 23 aprilie – Citește azi Rugăciunea scurtă a Sfântului Gheorghe pentru sănătate și îndepărtarea necazurilor

PUBLICITATE

Rugăciune 23 aprilie – Azi, Biserica Ortodoxă îl Sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Este o zi foarte importantă iar Rugăciunea care se citește azi, este grabnic ajutătoare.

Este de folos în clipele grele și în momentele de răscruce pe care le avem de trecut în viață. Ajută oricărui credincios, mai ales dacă este rostită de ziua Sfântului Gheorghe, pe 23 aprilie.

Rugăciune 23 aprilie – Iată mai jos și textul rugăciunii!

„Sfinte Mare Mucenice, ai viețuit după vrednicia numelui tău. Ai luat pe umerii tăi Crucea lui Hristos și ai lucrat pământul cel înțelenit de înșelarea diavolească. Ai stat în slavă înaintea scaunului Celui Ce le stăpânește pe toate. Fă-te acum mijlocitor al nevoilor noastre! Îngrădește-ne pe noi, nevrednicii, cu rugăciunile tale.

Fii izbăvitor al celor robiți de păcate, ocrotitor al săracilor, doctor al bolnavilor. Fii îndrumător al celor rătăciți în întunericul acestei lumi. Izbăvește-ne, ca un milostiv, din toată nevoia. Și alungă tulburarea păcatelor și a primejdiilor de multe feluri. Și ne învrednicește pentru rugăciunile tale, să fim și noi buni cultivatori ai pământului vieții noastre!

Sfinte Mare Mucenic, ajută-ne!

Sfinte Gheorghe, cu inima ta mereu atentă față de alții, cu sufletul tău treaz, tu veneai în ajutorul sufletelor aflate în strâmtorare. Vezi, Sfinte Gheorghe, cum drumul meu este aspru, greu, uneori dureros. Susține-mi curajul împotriva descurajării care mă pândește. Să se deschida ochii spre Lumina. Pentru ca eu sa pot intrezari Iubirea nemarginita a Tatalui meu care ma asteapta si pe care sa-l iubesc.

Sfinte Gheorghe, fara teama de chinuri si de moarte in fata puterilor acestei lumi, tu ai laudat maretia Dumnezeului crestinilor si ai distrus idolii. Si astazi, ni se propun mai degraba idoli spre slujire in loc sa-l adoram pe adevaratul Dumnezeu. Ajuta-ne sa rezistam atractiei acestor false divinitati pentru a ne incredinta si darui Tatalui nostru si Mantuitorului nostru, Hristos.

Amin.”

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close