PUBLICITATE
Rugaciuni

Citește azi Rugăciunea la Sfântul Elefterie pentru vindecarea de boli și mântuire!

PUBLICITATE

Rugăciunea la Sfântul Elefterie – În această zi sfântă, Biserica Ortodoxă cinstește pe pe Sfântul Mucenic Elefterie și pe mama sa, Sfânta Muceniță Anita. Odată cu această sărbătoare, este bine să se citească o rugăciune de mare ajutor pentru vindecarea de boli și mântuire.

Rugăciunea la Sfântul Elefterie – Are puteri miraculoase de vindecare!

“Ca pe o podoabă a preoților și îndemnător al purtătorilor de chinuri, toți pe tine te cinstim și te rugăm:

Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toți care-ți cântăm:

Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!

Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi.

Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare.

Acum și pururea și-n vecii vecilor,

Amin!”

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close