Rugăciune 24 DECEMBRIE. Rostită azi, Rugăciunea Sfintei EUGENIA aduce vindecare sufletului și trupului
Rugăciune 24 DECEMBRIE. Ziua de Ajun, este sărbătorită de Biserica Ortodoxă prin prăznuirea Sfintei mucenițe Eugenia, cunoscută în trecut ca fiind tămăduitoarea celor bolnavi prin rugăciune.
Rugăciune 24 DECEMBRIE. Aceasta este una din RUGĂCIUNILE VINDECĂTOARE!
„Sfântă Eugenia, muceniţă a lui Hristos, dănţuind acum cu bucurie împreună cu Oştile îngerilor, ca o fecioară fără de prihană şi ca o purtătoare de cunună preafericită, roagă-te să se dea har celor ce cu dragoste te laudă pe tine.
Nevoindu-te cu ostenelile pustniceşti, te-ai preamărit în lupte muceniceşti. Și ai adus pe mulţi mântuiţi la Ziditorul tău. Că din Dumnezeiască dragoste ai lăsat cele trecătoare. Lupte bărbăteşti ai îndurat. Pentru aceasta, după săvârşirea din viaţă, ai aflat Viaţa Cea fără de sfârşit.
Sfântă Cuvioasă fecioară și Muceniță Eugenia, mireasa cu totul frumoasă a lui Hristos Dătătorul frumuseților, ai fost înfrumusețată cu ostenelile pustnicești. Strălucind ai luminat cu luptele mucenicești, întocmai cu îngerii petrecând pe pământ. Și cu ei dănțuiești acum în casa Părintelui Ceresc.
Te rugăm, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, cei aflați în nevoile vieții trecătoare. Roagă-te să ne dăruiască harul cel de viață dătător. Cere pentru noi credința curată, viața luminată, răbdare în încercări, bărbăție în luptele împotriva patimilor, bucuria împlinirii poruncilor dumnezeiești, iubire de vrăjmași, smerenie și blândețe, iertare de păcate.
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta. Să proslăvim Numele cel Sfânt al Domnului, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum si pururea și în vecii vecilor.
Amin!”