PUBLICITATE
Rugaciuni

Citește azi Rugăciunea scurtă a Părintelui Sofronie pentru iertarea păcatelor și vindecarea de boală

PUBLICITATE

Rugăciunea Părintelui Sofronie – Trăim vremuri grele, iar în aceste vremuri nu ne-a mai rămas nimic altceva decât să ne rugăm și să sperăm că Bunul Dumnezeu își va îndrepta puterile către noi.

Rugăciunea Părintelui Sofronie, care se citește în fiecare duminică, este de mare ajutor în caz de boală și îți va proteja familia de necazuri.

Rugăciunea Părintelui Sofronie – Iată mai jos și textul rugăciunii!

”Întărește-mă pe calea poruncilor Tale, Doamne, și până la ultima mea suflare nu îngădui să mă îndepărtez de la lumina cuvintelor Tale, astfel ca poruncile Tale să devină unica lege a ființei mele, atât aici pe pământ, cât și în viața veșnică.

Da, Doamne, Te rog ai milă de mine, cruță-mă în necazul meu și în deznădejdea mea și nu-mi ascunde calea mântuirii. Multe și mari sunt cererile mele, Doamne, și totuși eu nu uit urâciunea păcatului meu. Ai milă de mine!

Nu mă lepăda de la Fața Ta din pricina îndrăznelii mele, ci mai curând sporește în mine această îndrăzneală și dăruiește-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc după cum ai poruncit: cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu toată mintea mea, cu toată puterea mea, cu toată ființa mea.

Da, Doamne, prin Duhul Tău cel Sfânt învață-mă bunătatea, viața dreaptă și cunoștința, ajută-mă să cunosc adevărul Tău înainte de a mă coborî în mormânt. Lungește-mi viața în această lume, până ce-Ți voi oferi o pocăință adevărată. Nu mă smulge la jumătatea zilelor mele, nici în răstimpul când sufletul meu este încă orb. Și când Îți va plăcea să pui capăt vieții mele, spune-mi ceasul morții mele, pentru ca să-mi pot pregăti sufletul să Te întâlnească.

În acel ceas de temut, fii cu mine, Doamne, și dăruiește-mi bucuria mântuirii Tale. Curățește-mă de greșelile cele ascunse și de toată nedreptatea tăinuită în mine și dăruiește-mi răspuns bun înaintea Înfricoșătoarei Tale Judecăți.

Da, Doamne, în mare Ta milostivire și în nemărginita Ta iubire primește-mi rugăciunea. Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Sfânt și Mare, Tu Însuți învață-mă smerenia Ta. Ascultă-mi rugăciunea și miluiește-mă pe mine, păcătosul.

Amin.”

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close