PUBLICITATE
Rugaciuni

Citește Rugăciunea puternică pentru stoparea epidemiei care s-a abătut asupra românilor

PUBLICITATE

Rugăciunea împotriva coronavirusului – Suntem cu toții speriați și cu toții trăim cu teama că noi, sau apropiații noștri, pot fi atinși de această boală care a acaparat țara noastră și a împrăștiat teamă și neîncredere.

În aceste vremuri de mare încercare, pe lângă normele de igienă pe care trebuie să le respectăm cât de mult putem, este bine să ne îndreptăm către Dumnezeu.

Rugăciunea de mai jos este una puternică și de mare ajutor iar în aceste vremuri ar trebui rostită de cât mai mulți dintre noi, pentru a ne uni forțele împotriva pericolului nevăzut și doar de Dumnezeu știut.

Rugăciunea împotriva coronavirusului – Iată mai jos și textul rugăciunii care trebuie repetată zi de zi!

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David.

Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de orice boală.

Binecuvintează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale.

Îndepărtează toată boala și suferinţa din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale.

Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele.

Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor,

Amin!”.

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close