PUBLICITATE
Rugaciuni

Citește Rugăciunea aceasta scurtă de Seară pentru iertare care se citește de călugări la Mănăstiri

PUBLICITATE

Rugăciunea scurtă de Seară – Odată cu lăsarea serii, trebuie să lăsăm toate problemele și grijile în urmă și să ne îndreptăm atenția către Dumnezeu și să ne cerem iertare.

Rugăciunea de mai jos este rostită chiar de călugări la Mănăstiri înainte de culcare, este de mare putere și te ajută să adormi liniștit și să ai un somn odihnitor.

Rugăciunea scurtă de Seară – Iată mai jos și textul rugăciunii!

“Slăbește, lasă, iartă Dumnezeule greșelile noastre, cele de voie, cele fără de voie, cele cu lucrul și cu cuvântul, cele cu știință și cu neștiința, cele din noapte și din zi, cele cu mintea și cu gândul.

Toate le iartă nouă, ca un Bun și iubitor de oameni. Pe cei ce ne urăsc și ne fac nouă strâmbătate, iartă-i Doamne.

Celor ce ne fac bine, fă-le bine. Fraților și rudeniilor noastre, dăruiește-le cererile cele către mântuire și viață veșnică. Pe cei ce sunt în neputință, cercetează-i și vindecare dăruiește-le.

Rugăciunea scurtă de Seară – Pomenește Doamne, pe cei mai înainte adormiți, părintii și frații noștri, și-i odihnește unde luminează lumina feței Tale. Pomenește, Doamne, pe frații noștri cei din necazuri și-i izbăvește de toată primejdia.

Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria și ale tuturor sfinților Tăi, că bine ești cuvântat în vecii vecilor.

Amin!”

Citește aici : ”Ce pățești de îi vorbești ”de rău” pe alții. Pr. Arsenie face lumină!

Vezi și  de ce ”Pregătirea elevilor trebuie să fie pentru viață, nu pentru note

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea sa te intereseze si

Close
Back to top button
Close