PUBLICITATE
Rugaciuni

Rugăciune puternică către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, înaintea icoanei sale „Tămăduitoarea’

PUBLICITATE

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este o rugăciune puternică, ce se rostește la vreme de boală și necazuri.

Se citește de 3 ori, dimineața la prânz și seara.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare – Iată mai jos și textul rugăciunii!

”Primeşte, Preabinecuvântată şi Preaputernică Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, aceste rugăciuni, pe care le aducem ţie acum cu lacrimi noi, nevrednicii robii tăi, ce înălţăm cu umilinţă cântare înaintea icoanei tale celei de tămăduiri purtătoare ca uneia ce eşti aici de faţă şi iei aminte la ruga noastră:

Că cererile le împlineşti, necazurile le uşurezi, celor bolnavi sănătate le dăruieşti, pe slăbănogi şi neputincioşi îi tămăduieşti, din îndrăciţi dracii izgoneşti, pe cei năpăstuiţi din necazuri îi izbăveşti, pe leproşi îi curăţeşti şi pe prunci îi miluieşti; încă, Doamnă Stăpână, din legături şi din temniţe slobozeşti şi patimile cele de multe feluri le vindeci, că toate sunt cu putinţă mijlocirii tale pe lângă Fiul Tău, Hristos Dumnezeul nostru.

O, Maică Prealăudată, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Nu înceta rugându-te pentru noi nevrednicii robii tăi, care te slăvim şi te cinstim şi ne închinăm cu umilinţă preacuratului tău chip, având nădejde neclintită şi credinţă neîndoită în tine, Pururea Fecioară, Preaslăvită şi Neprihănită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.’

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea sa te intereseze si

Close
Back to top button
Close