PUBLICITATE
Sarbatori

Cum au ajuns moldovenii să celebreze sărbătorile păgâne

PUBLICITATE

Deși avem o mulțime de sărbători care ne reprezintă, totuși mulți moldoveni nu doar acceptă, dar și sărbătoresc cu mult fast unele sărbători ”de import”.

În cadrul emisiunii “Sputnik Matinal”, parohul bisericii “Minunea Sf. Arh. Mihail” din satul Cruglic, raionul Criuleni, și președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale la Mitropolia Moldovei, Nicolae Ciobanu, a subliniat că sărbătorile de import sunt niște sărbători păgâne, care îndepărtează poporul nostru de cuvântul lui Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă întotdeauna și-a spus cuvântul și condamnă lucrurile oculte și, în general, tot ce este rău și ne îndepărtează de Dumnezeu.

“Avem sărbători care ne reprezintă. Suntem un neam credincios și Dumnezeu a stat la baza culturii neamului nostru. Din păcate, multe sărbători religioase au fost suprapuse unor sărbători păgâne, din această cauză vedem că, uneori, au rămas niște tradiții păgâne pe care tinerii le adoptă și le practică, dar Biserica întotdeauna și-a spus cuvântul și condamnă lucrurile oculte și, în general, tot ce este rău și ne îndepărtează de Dumnezeu. Diavolul este tatăl minciunii de la început, pentru că doar prin viclenie dorește să ne răpească sufletele noastre și astăzi, din păcate, se mai promovează unele lucruri rele care ne îndepărtează de Dumnezeu”, a spus părintele Nicolae Ciobanu.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close