PUBLICITATE
Rugaciuni

Rugăciune 11 aprilie – Citește azi Rugăciunea scurtă a Sfântului Calinic Vindecătorul, pentru vindecare de boli grele

PUBLICITATE

Rugăciune 11 aprilie – Azi, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Clinic Vindecătorul celor aflați la vreme de mare boală.

Este o zi cu Cruce Roșie în Calendarul Orotodox, o zi de rugăciunea, fiind și ziua în care se pomenesc cei adormiți. Rugăciunea care se citește azi este de mare ajutor dacă este citită cu sufletul curat.

Rugăciune 11 aprilie – Iată mai jos și textul rugăciunii care se citește azi!

” De Dumnezeu purtătorule, părintele nostru Calinic, povăţuitorule al călugărilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni!

Cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă vindecare grabnică și mântuire.

Cu întărire Dumnezeiască împărtăşit fiind, părinte, goneşte întunericul sufletului meu, ca să laud după cuviinţă lupta ta cea bună împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi, a patimilor trupului şi a lumeştilor deşertăciuni.

Primeşte, preasfinte, cântarea şi rugăciunea noastră, a celor nevrednici și aflați la vremuri de mari încercări şi caută din înălţimea cerului spre cei ce cu credinţă şi cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.

Amin!”

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close