Rugăciune 30 martie – Citește azi, Rugăciunea scurtă și puternică la Sfântul Ioan Scărarul, pentru a fi protejat de boli grele și necazuri pentru
Rugăciune 30 martie – Azi, 30 martie, întreaga creștinătate îl cinstește pe Sfântul Ioan Scărarul, protectorul familiei în vremuri grele.
Tot azi, credincioșii pot citi o rugăciune puternică, de mare ajutor pentru protejarea de boli și necazuri grele.
Rugăciune 30 martie – Iată mai jos și textul rugăciunii care se citește azi!
”Bunătatea învăţându-te şi întru toate cumpătat fiind, îmbrăcându-te cu buna conştiinţă, precum i se cuvine unui sfânt, ai scos din vasul alegerii lucrurile tainice; şi credinţa păzind, aceeaşi cale ai săvârşit, Sfinte Ioane, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre, să ne protejeze de boli și suferințe și să țină la depărtare necazul.
Răscolirile patimilor şi întunericul necunoştinţei risipeşte-le, prin rugăciunile tale, fericite, cu darul cel luminos al nepătimirii, ca să te laud acum, după vrednicie, slujitorule al celor Dumnezeieşti.
Cunoscătorul Cel de mai înainte şi Dumnezeu, Cel Ce cu înţeleaptă purtare de grijă se îngrijeşte de toate nevoile noastre, văzând frumuseţea cugetului tău, Sfinte Ioane Scărarul, te-a învrednicit a fi împreună slujitor cu Dumnezeieştii Apostoli.
Plin fiind, preaînţelepte şi curat îndestulat de Raza Cea Începătoare de Lumină a Strălucirii Dumnezeieşti, Celei în Trei Sori, izbăveşte, fericite, din întunericul păcatelor, pe cei ce te laudă, preacinstite slujitor al celor sfinte.
Amin!”