Cum să te rogi de luni, să-ți meargă bine toată săptămâna
Luni dimineața, rugăciunea te ajută. Ca să-ți meargă bine toată săptămâna, este indicat să-ți începi ziua de luni cu o rugăciune menită să țină departe energiile negative și să-ți dea putere, potrivit libertateapentrufemei.ro.
Rugăciunea de luni dimineața reușește să încarce orice credincios cu energia divină de care are nevoie pentru o săptămână bună. Rugăciunea rostită luni dimineața este o cale de îndepărtare a gândurilor rele, a temerilor și de împăcare cu sinele.
Rugăciune de luni dimineața
„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă să mă las la o parte de mine. Că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel să Te pierd pe Tine. Doamne, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer. Ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci păcătuiesc mereu.
Astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog pentru îndurarea Ta. Iartă-mi păcatele cele de voie si fara de voie. Și-mi ajuta sa pun inceput bun si sa port mai multa grija de sufletul meu. Pentru care ai rabdat atatea dureri la Sfanta Ta Rastignire! O Doamne, astazi iti dau sufletul si trupul meu si vointa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după plăcerea Ta.
Doamne, ajută-ne!
Iartă-i pe cei vii și pe cei răposați și pe toți ne învrednicește de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfintii Tai ingeri, catre care zic: O, cerestilor ajutatori si pazitori ai oamenilor, voua ma inchin si va multumesc, pentru ajutorul si conducerea ce ne-o dati in toate zilele noua, nevrednicilor si pacatosilor. Scutiti-ma de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa nu mai pacatuiesc de acum inaintea Dumnezeului meu! Invredniciti-ma sa va vad la moartea mea, stand in jurul meu si sa duceti sufletul meu in cer, ca sa se inchine maririi Fetei lui Dumnezeu, iar voua sa va multumesc acolo, pentru purtarea de grija ce ati avut pentru mine si binele vostru sa-l spun cu glas neincetat in veci. Amin.”