PUBLICITATE
Rugaciuni

Rugăciune 28 martie – Citește azi Rugăciunea scurtă a Sfântului Ilarion, Protectorul celor bolnavi, pentru grabirea vindecării de boli

PUBLICITATE

Rugăciune 28 martie – Azi, Biserica Ortodoxă îl cintește pe Sfântul Ilarion cel Nou, cunoscut sub numele de Protectorul celor bolnavi.

Este ziua potrivită a se citi rugăciunea către Sfântul Ilarion, pentru protejarea atât a celor bolnavi, dar și a credincioșilor sănătoși.

Rugăciune 28 martie – Iată mai jos și textul rugăciunii care se citește azi!

”Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre și să ne aducă vindecarea.

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Ilarion. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă.

Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Amin!”

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close