PUBLICITATE
Sfaturi duhovnicesti

Parintele Varsanufie de la Sihastria: Banul L-a înlocuit pe Dumnezeu

PUBLICITATE

Creştinii noştri, în număr mare, ajung să se închine mamo­nei, să se închine banului, care a devenit un adevărat idol. La fel este şi moda. Există un idol al modei. Dacă acuma apare moda cutare, toată lumea trebuie să intre în tipicul res­pec­tiv, pe calapodul respectiv. Dacă luăm aşa, fiecare aspect al vieţii, vom constata că putem vorbi aproape la propriu – deci depăşind figuratul – despre o idolatrie.

O idolatrie a banului. Ce este un idol, sau un dum­ne­zeu fals? Dumnezeu este cel în jurul căruia se învârt toate. Deci, când toate guvernează în jurul unui pol, acel pol este dumnezeu. În ziua de astăzi am putea spune, cu puţină exagerare – dar nu cu multă – că toate guvernează şi se învârt în jurul banu­lui. În cazul acesta, banul devine un idol. Omul este dispus, spre exemplu, dacă câştigă bani, să facă aproa­pe orice sacrificii. E dispus inclusiv să facă compromisuri morale, compromisuri religioase, orice. Este exact ce ar trebui să facă omul pen­tru Dumnezeu! Adică Dumnezeu ar trebui să fie deasupra oricărei priorităţi, să fie Cel în jurul Căruia guvernează şi gravitează toate lucrurile.

E ade­vărat că nu mai suntem ca şi cei de odinioară. Numai să vă gândiţi: în primele veacuri creştine, cât elan duhovni­cesc, câtă trăire duhovnicească era în creştini, care mer­geau şi-şi depuneau toate averile la picioarele apostolilor! Numai dacă ne gândim la aspectul acesta şi deja înţelegem că e o diferenţă radicală între creştinii de atunci şi creştinii de astăzi, care nu ştiu cum să mai facă ca să agonisească avu­ţii. Sunt dispuşi chiar să se certe cu fratele lor, cu mama lor, cu fiul lor, pentru o bucată de pământ!

Parintele Varsanufie de la m. Sihastria

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close