PUBLICITATE
Rugaciuni

Rugăciune 21 aprilie – Citește azi, Rugăciunea scurtă a Sfântului Mucenic Ianuarie, pentru protejarea familiei de boală și necazuri

PUBLICITATE

Rugăciune 21 aprilie – Azi, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mucenic Ianuarie, prilej cu care toți credincioșii sunt invitați să rostească o rugăciune de mare ajutor pentru protejarea familiei de boală și necazuri.

Este o zi importantă, iar rugăciunea care se rostește azi dă speranță și poate fi de ajutor oricărui crednicios care o citește.

Rugăciune 21 aprilie – Iată mai jos și textul rugăciunii!

”Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lui, în pace îndreptează viaţa noastră, ferește-ne de rele și necazuri și dă-ne sănătatea mult dorită.

Fiind înflorit cu Lumina Sfântului Duh, dănţuind în mijlocul cuptorului, te-ai asemă­nat cuvioşilor tineri cei de mai înainte, preafericite.

Mulţimea călcătorilor de lege, văzându-te că faci minuni cu cuvinte, cunoscătorule de cele sfinte, aleargă către Făcătorul, cu tot sufletul, luminându-se minunat te-a preamărit pe tine.

Arătatu-te-ai, ierarhe şi mai înaintea sfârşitului şi după Dumnezeiescul tău sfârşit făcător de mulţime de minuni, căci din pruncie ai luat darul Sfântului Duh.

Cu vopselele sângiurilor tale vopsind haina preoţiei, ai ară­tat-o vădit mai luminoasă, slujitorule al lui Hristos. Drept aceea te-ai suit la veşnicile Locaşuri, izvorând noianuri de tămăduiri celor ce te cinstesc pe tine şi rugându-te totdeauna lui Dumnezeu, să dea tuturor iertare păcatelor, ferirea de boală și necazuri,

Amin!”

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close