PUBLICITATE
Sfaturi duhovnicestiVietile sfintilor

În România există un preot care postește 3 zile pe săptămână negru. Cum a ajutat zeci de mii de români

PUBLICITATE

Unul din cei mai mari duhovnici în viață, părintele Ștefan Argatu, fiul regretatului duhovnic Ilarion Argatu, este unul din cei mai cunoscuți și căutați duhovnici din România. Zeci de mii de oameni îi calcă pragul bisericii din satul Ciorăști, județul Focșani.

În mica biserică de lemn, părintele slujește zilnic Sfânta Liturghie, iar în zilele de luni, miercuri și vineri slujește alături de alți preoți taina Sfântului Maslu. La sfârșitul acesteia citește Moliftele Sfântului Vasile cel Mare fără a mânca nimic până după miezul nopții.

Foarte multe canoane sunt preluate ca un testament tainic de la tatăl său, marele duhovnic Ilarion Argatu, care a fost prigonit de fostul regim comunist mai bine de 17 ani.

Părintele Ștefan Argatu are rețetă pentru orice rană sufletească. Pentru cei care au cununiiile legate, pentru cei care au fost și sunt victimele farmecelor sau ale vrăjilor. Nimic nu este imposibil la acest mare suflet. În plus, în fiecare zi după orele 22.00, stă de vorbă cu mirenii până chiar la orele 1 noaptea. Plin de răbdare, calm, Ștefan Argatu este un simbol al luptei împotriva răului.

Personal l-am cunoscut în urmă cu 5 ani, când am avut niște probleme familiale mai delicate. Deși l-am contactat telefonic, tot ce m-a rugat să fac am făcut cu sființenie și la sfârșit am văzut roadele rugăciunii lui. Dar cel mai puternic mi-a rămas întipărită în minte o poveste pe care mi-a istorisit-o un prieten.

Cineva îi făcuse vrăji și farmece în familie, iar soția lui se comporta foarte ciudat și era plecată des de acasă. Părintele i-a dat binecuvântare să citească trei săptămâni acatistul sfinților Ciprian și Iustina, în zilele de luni, miercuri și vineri, cu post, dar nu înainte de a se spovedi curat.

La sfârșitul acestei perioade au ieșit la iveală lucruri groaznice. O femeie care făcuse vrăji s-a îmbolnăvit subit și a murit iar soția a revenit acasă cu lacrimi în ochi. La Ștefan Argatu și cei care nu se cunună și mulți alții primesc izbăvire. Totul e să ai credință cât un bob de muștar, că de restul se ocupă harul său și Pronia Bunului Dumnezeu.

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close