Rugăciunea lui Iisus. Spune cea mai puternică Rugăciune a Ortodoxiei pentru a curăță mintea și inima omului!
Rugăciunea lui Iisus este cea mai puternică Rugăciune a Ortodoxiei! Această rugăciune ne-a fost lăsată de Mântuitorul Hristos în pilda vameșului și a fariseului.
Ea poartă mai multe denumiri, ”rugăciunea minții”, ”rugăciunea inimii” sau ”rugăciunea lui Iisus”
De asemenea, are și mai multe forme:
”Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”
”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”
”Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”
Un părinte din Sfântul Munte, care făcea curat în camerele pelerinilor folosind o sticlă cu pulverizator care conținea o soluție de curățat, mi-a spus:
”Rugăciunea minții este ca această soluție: de fiecare dată când o spui, mai cureți putin din inimă”.
Rugăciunea lui Iisus este o rugăciunea care, rostită cât mai des, oriunde ne aflăm, fie că mergem, fie că stăm, ori lucrăm ceva, ea curăță mintea și inima omului.
Este o rugăciune foarte puternică ce trebuie rostită cu atenția minții. La început, acest lucru poate fi foarte greu, căci mintea noastră este obișnuită să se răspândească, însă ea lucrează chiar și dacă noi nu simțim acest lucru.
Însă, dacă nu o lăsăm, vom vedea roadele ei!