E păcat să serbezi Anul Nou?

E păcat să serbezi Anul Nou. Deși majoritatea oamenilor, pentru care Revelionul „e ceva sfânt”, nici nu-şi pun astfel de întrebări, este o bună parte a lumii mai evlavioasă, care are rezerve sau chiar se pronunță contra acestei sărbători. Astfel, în timp ce primii se află în minuțioase pregătiri, ceilalți stau închiși şi trec în „opoziție”.

E păcat să serbezi Anul Nou. Cum ar fi corect să procedăm creștinește?

În primul rând, sărbătoarea este una civilă şi nu are tangențe cu anul bisericesc. Cu toate acestea praznicul influențează viața creștină, iar credincioșii noștri au atitudine diferită pentru acest eveniment al trecerii dintr-un an în altul.

Pomenindu-se în faţa unei noi provocări, Biserica încearcă cumva să schimbe duhul sărbătorii, să o facă mai de suflet, de rugăciune. Nu ştiu cât de mult îi reuşeşte. Oricum, în toiul veseliei şi a bubuiturilor din jur, sunt şi dintre cei care petrec în linişte un an calendaristic şi cer binecuvântare pentru un Nou An.

În multe biserici răsună cântări şi rugăciuni chiar la miezul nopţii. Unii primesc Sfintele Taine şi astfel se bucură sufleteşte că Dumnezeu este în viaţa noastră.

În general, viaţa creștinului este asociată cu liniştea şi cu veselia lăuntrică, care aduce armonie, bucurie, zideşte… te odihneşte. Astfel, atât un eveniment din viaţa Bisericii, cât şi unul laic, ar trebui să fie petrecute în linişte, cu gândul la Domnul şi la cei dragi.

Problemele omului de astăzi vin de cele mai multe ori din patimile sale, care îl fac să fie în așteptare de prilejuri de distracție.

Astă-noapte urmăream peste geam nenumărate focuri de artificii. Era ceva foarte frumos! Însă această frumusețe era cumva lipsită de conținut. Uitându-mă la aceste lumini care spărgeau cerul, mă gândeam la risipa pe care e în stare să o facă omul de dragul aparentelor plăceri. Pe cât de repede se aprindeau şi se mişcau focurile, pe atât de iute şi se stingeau, lăsând în urmă un întuneric și mai mare.

Păcat că atâta lume nu știe că, cheltuindu-și altfel banii, ar fi putut aduce multă bucurie celor mai trişti ca ei, primind binecuvântare şi, mulţumindu-i Domnului pentru toate binefacerile Sale, s-ar umple de altfel de lumini. Lumini şi bucurii care nu se sting, nu se pierd, nu se risipesc, dar zidesc dinlăuntru.

Gândurile m-au dus departe în copilăria şi adolescenţa mea, când Revelionul era evenimentul anului. Atunci ştiam că totul se permite, e libertate, nu-s restricții… fă ce vrei! Şi tocmai de la aceste sărbători mi se trag multe neputințe, am rămas doar cu regrete… Că n-am știut măsura şi am uitat de bunul simţ!

Aşa se întâmplă cu fiecare ce-şi dă frâu liber pornirilor trupeşti, uitând şi poate chiar călcând în picioare tot ce a zidit până atunci.

Nu îi judec, ci îi compătimesc şi încerc încă neîndemânatic să mă rog pentru cei care nu se pot stăpâni, care încă n-au găsit drumuşorul spre Domnul, care n-au înţeles ce este fericire, veselie, bucurie…

În aceste zile, când avem liber de la lucru, de la şcoală să folosim timpul pentru ceva util, frumos şi veşnic, adică pentru suflet. Şi nu vom regreta! Să facem din fiecare zi o sărbătoare!

Să petrecem anii vieţii în linişte, în dragoste, cumpătat şi cu mai multă înţelepciune!

Preot Octavian MOȘIN