MAICA ANASTASIA, stareța care vorbea cu îngerii

MAICA ANASTASIA stareța care vorbea cu îngerii

Într-o bună zi, trecând pe lângă o mânăstire în ruină, o fetiţă de zece ani a auzit chemarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Întreaga ei viaţă de mai târziu a fost afierosită lui Dumnezeu şi m uncii de restaurare a Mânăstirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna Îngerilor.

Despre Mânăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna Îngerilor, situată în sudul Insulei Corfu, la 40 de kilometri de orașul Kerkyra, am aflat întâmplător de la șoferul care mă ducea cu mașina prin locurile sfinte ale insulei. După vizitarea Mânăstirii Pantocrator de pe cel mai înalt punct nordic al Insulei Corfu, Camarela, și a Mânăstirii Sfintei Mucenițe Parascheva din satul Sgurades, acesta mi-a povestit despre stareța care umbla mereu desculță, Anastasia, nevoitoare la Mânăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna Îngerilor, trecută la Domnul în 1979.

Nu puteam să ratez șansa de a desluși amănuntele nevoinței duhovnicești ale ascetei contemporane cu noi și am început realmente să-l implor pe șofer să mă ducă la această îndepărtată mânăstire. Șoferul a fost nevoit să accepte.

Stăpâna Îngerilor ne-a întâmpinat cu tihnă și cu porțile închise. A trebuit să sunăm clopoțelul îndelung până când singura viețuitoare și îngrijitoare a mânăstirii, sora Atanasia, ne-a auzit din curtea din spate. Când s-au deschis porțile, o biserică de o frumusețe uimitoare s-a înfățișat privirii noastre – rezultatul rugăciunilor și muncii fizice ale maicii Anastasia.

Pe când Anastasia avea zece ani, această biserică zăcea în ruine. Odată, trecând pe alături și făcându-și semnul crucii, fetița a auzit un glas femeiesc ce venea dinspre clopotniță: „Ce păcat că sălașul meu a ajuns pustiu. Tu, copila mea, ești chemată să refaci biserica și mânăstirea mea.” La 14 ani, Anastasia a plecat de lângă părinții săi pentru a intra ca soră la Mânăstirea Sfântului Nicolae de pe Insula Milos. De pe atunci a pus începutul unei vieți ascetice, în rugăciune, post și smerenie, dedicându-se pe deplin lui Dumnezeu, păstrând în inima sa binecuvântarea Maicii Domnului. Însă doar după nouă ani, întărindu-se cu duhul, primind blagoslovenia egumenei Mânăstirii Sfântului Nicolae, sora Anastasia s-a întors la așezământul Stăpânei Îngerilor. Străvechea mânăstire era pe atunci distrusă complet. Pe locul bisericii crescuseră smochini sălbatici. Anastasia a fost nevoită să doarmă sub cerul liber până când rudele sale au construit pentru ea o chilie.

Viitoarea stareță dormea de cele mai multe ori pe podea, deși avea un pat făcut din scânduri. În loc de pernă, Anastasia folosea o piatră, care se află și acum în chilia sa. Mânca o dată pe zi, după asfințitul soarelui – o bucățică de pâine și legume sălbatice coapte, însă, cu toate acestea, trei zile pe săptămână nu mânca nimic. De la postul necontenit, Anastasia începuse să sufere de avitaminoză și îi apăruse o gușă de mărimea unei portocale – semn că avea o boală a glandei tiroide. Maica își vătămase și un picior în timp ce muncea la câmp, dar niciodată nu s-a plâns și nu a mers la doctor. Singurul leac pentru ea a fost uleiul de la candela Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna Îngerilor, cu care se ungea atunci când durerea devenea insuportabilă. Puterile și le ținea doar cu Sfânta Împărtășanie. Niciodată nu purta încălțăminte, mergea desculță chiar și iarna, se îmbrăca în haine negre, ponosite și cârpite.

Prima monahie a venit în mânăstire abia după 20 de ani de nevoință duhovnicească neîntreruptă a stareței Anastasia. În scurt timp, obștea mânăstirii număra deja șapte monahii. Maica Anastasia îi îndemna la smerenie, simplitate și rugăciune necontenită pe toți cei care veneau după sfat. Era săracă, dar avea bogăția darurilor duhovnicești cu care Dumnezeu a răsplătit-o pentru osteneala sa. S-a învrednicit să primească darul înainte-vederii și, de asemenea, darul de a primi de la Dumnezeu ceea ce Îi cerea prin rugăciune. Anastasia se ruga în scorbura unui măslin de 1.000 de ani, se ruga zi și noapte. Se vorbea despre ea că a viețuit în scorbură trei ani. Noaptea omenii vedeau o lumină care ieșea din scorbură – dovada rugăciunii neîntrerupte a stareței.

Demonizații, auzind numele ei, strigau: „Nu putem suporta această bătrână descultă!”

În decursul multor ani, oamenii băteau la poarta mânăstirii și îi cereau să se roage pentru ei, îi cereau sfaturile înțelepte, voiau să cunoască prin ea voia lui Dumnezeu. Maica a preîntâmpinat multe crime, a dat în vileag mulți nelegiuiți, trezindu-i la pocăință, a ajutat oamenii în timpul ocupației (naziste), cu puterea lui Dumnezeu a vindecat mulți demonizați care, doar când îi auzeau numele, strigau: „Nu putem suporta această bătrână desculță!”

Deseori știa dinainte cine și când va vizita mânăstirea, deși pe atunci nu erau telefoane. „Noi avem un fir de la mânăstire până la toate casele de pe pământ – spunea maica –, harul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului.” Întotdeauna se adresa lui Dumnezeu și Preasfintei Sale Maici precum unor persoane apropriate, vorbea cu îngerii, se sfătuia cu ei în toate. Asta îi uimea pe cei din jurul său. Era dezinteresată și dorința de agoniseală îi era străină, dar oamenii, primind de la ea ajutor duhovnicesc, îi lăsau bani pentru construirea mânăstirii. Astfel, puțin câte puțin, se reclădea străvechiul așezământ. Dorind să dăruiască tot ce avea, ea împărțea oamenilor harul său pe care îl avea cu îndestulare.

Vrăjmașul nu a lăsat-o pe stareță în pace: întreaga ei viață, maica a fost prigonită de autorități, de unii oameni ai Bisericii, iar uneori pur și simplu de oamenii răi. Au vrut să folosească biserica pentru câștig material, s-au străduit să organizeze iarmaroace în mânăstire, au dat o parte din terenul mânăstirii în administrația cimitirului sătesc. În 1936, autoritățile au alungat-o pe sora Anastasia din chilie și a fost nevoită să plece din mânăstire până când persecuția a încetat pentru o vreme.

Adăpostul său în vremea prigoanei a fost scorbura unui măslin bătrân. Nici unui om nu îi este dat să știe ce atacuri de la necuratul a trebuit să îndure ea în acest loc și ce mângâiere a primit de la Domnul și de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Dar acest măslin păstrează până astăzi căldura tălpilor ei. Candela care o aprindea în scorbură nu se stingea nici chiar în timpul celor mai puternice
ploi și uragane. Se povestește că pe vreme rea, când în biserică se stingeau cu ușurință candelele din cauza vântului, candela Anastasiei lumina spațiul din jurul scorburii, și faptul acesta trezea invidie. Odată, un om care era ajutor în biserică, a distrus candela Anastasiei din pricina mâniei care îl cuprinsese. În scurt timp după aceea, iapa acestui om le-a aruncat din șa pe soția și fiica lui. Familia s-a căit
și au venit să ceară iertare stareței.

Maica Anastasia nu a primit tunderea în călugărie

Obosită de prigoane, Anastasia a plecat la altă mânăstire din nordul Insulei Corfu, dar curând a avut o vedenie: un arhiereu în mitră i-a poruncit să se întoarcă înapoi. Prigoanele au fost înlocuite de procese batjocoritoare. A fost bătută de multe ori de polițiști pentru refuzul de a părăsi Mânăstirea Stăpânei Îngerilor, dar oare Anastasia putea să meargă împotriva voii lui Dumnezeu?

Răbdarea sa îngerească a rodit. În ciuda tuturor greutăților, Mânăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna Îngerilor, există și în ziua de astăzi și este ocrotită printr-o hotărâre a conducerii de întemeiere a mânăstirii. În toți acești ani, maica nu a primit tunderea în călugărie, ci a fost o simplă novice. În acele timpuri instituția monahismului slăbise în Grecia, iar conducerea bisericească dădea importanță doar mânăstirilor mari. Mânăstirile sătești se aflau, de regulă, pe proprietăți particulare, dar anume în ele, în timpurile de sărăcie cumplită și de nevoi, a fost posibilă apariția oamenilor sfinți – stâlpi ai Ortodoxiei.

Au trecut 55 de ani de trudă și griji. Prin munca binecuvântată a maicii a fost restaurată mânăstirea, s-a format obștea, a fost terminată construcția Bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și au fost extinse proprietățile mânăstirii: lângă mânăstire se întinde o minunată dumbravă de măslini, cresc duzi și smochini. Bolnavă, săracă, cu metanierul călugăresc, dar fără a fi primit tunderea în călugărie, maica aștepta smerită cinstitul sfârșit și liniștea după muncile și greutățile vieții.

La începutul lui septembrie 1979, sora Anastasia, neputincioasă, se afla în chilia sa, când a venit să o vadă Mitropolitul Insulei Corfu, Vlădica Policarp. Fericirea Anastasiei nu a avut margini. Lovindu-se întreaga viață de indiferența și lipsa de atenție față de rugămințile sale de ajutor, atunci când se lupta pentru drepturile mânăstirii, nu îi venea să creadă că însuși Mitropolitul a binevoit să vină și să îi ceară permisiunea de a avea grijă de ea și de mânăstire. Atunci a simțit și că i se apropie sfârșitul vieții pământești.

Însăși Născătoarea de Dumnezeu a poruncit ca stareța să fie înveșmântată în schima îngerească

Peste câteva zile, Mitropolitul a vizitat-o din nou pe stareță. A spovedit-o, apoi a chemat-o pe sora Angelica, cea care, după moartea maicii, trebuia să ia asupra sa grijile mânăstirii, și pe părintele Nicolae Bulgari. Mitropolitul Policarp a început să citească rugăciunile din slujba primirii schimei celei mari, apoi și-a scos schima de la piept și i-a dat-o maicii. Împreună cu schima, ea a primit și un nume nou – Ambrozia. Acum o așteptau Sfântul Maslu, spovedania, Sfânta Împărtășanie și Împărăția Cerească. Acum era pregătită. Însăși Născătoarea de Dumnezeu l-a trimis pe Mitropolit să o înveșmânteze pe stareță în schima îngerească înainte de moarte. Pe 22 septembrie maica a plecat cu pace la Domnul. Pentru prima și unica dată surorile i-au schimbat hainele ponosite cu o rasă nouă.

Sora Niki a tăiat o șuviță din părul stareței și a păstrat-o într-o cutiuță, împreună cu trei pietricele albe de pe mormântul ei. Mai târziu, mormântul maicii a devenit loc de pelerinaj.

MĂRTURII DESPRE ÎNTÂMPLĂRI MINUNATE DIN VIAȚA STAREȚEI ANASTASIA

Maica le-a poruncit surorilor să se roage, apoi le-a spus: „Trebuie să plec să salvez niște suflete”

Într-o seară, maica s-a îngrijorat dintr-o dată foarte tare. Noaptea le-a poruncit surorilor să continue pravila de rugăciune, apoi le-a spus: „Trebuie să plec să salvez niște suflete.” Ajungând în oraș, s-a așezat pe un sac să se odihnească. Acel sac îi aparținea unui bărbat tânăr, care, așa cum observase stareța, se afla într-o stare de tulburare. Atunci ea i-a povestit despre crima pe care acesta o săvârșise cândva. Bărbatul a rămas uimit: „Este adevărat. Pe când aveam 13 ani, iar fratele meu 11, mama noastră a murit. Tata s-a căsătorit cu o femeie capricioasă, care ne-a istovit. Eu am plecat de acasă în Atena, unde am intrat într-un grup de răufăcători. Am săvârșit atunci o crimă pentru care am stat la închisoare 15 ani. Dar cum ai aflat despre aceasta?” „Maica Domnului mi-a spus”, a răspuns stareța cu smerenie. „Merg în sat să-l omor pe tatăl meu”, i-a spus tânărul. „Ah, fiul meu – a suspinat maica –, în ciuda faptelor tale, tu ești un om bun. Maica Domnului m-a trimis să preîntâmpin răul pe care vrei să-l faci.” Bărbatul a căzut în genunchi și a prins a-i săruta picioarele goale. Ea l-a însoțit la Mânăstirea Platytera, unde acesta s-a spovedit. După spovedanie, bărbatul a întrebat-o: „Pot oare să devin monah?” „Desigur – i-a răspuns din inimă stareța –, poți să devii chiar și sfânt.”

Socrul unui cântăreț bisericesc pe nume Constantin Mavromati avea mari probleme și conflicte din cauza unei moșteniri. S-a îmbolnăvit pe neașteptate și a fost trimis de rudele sale (moștenitorii) într-o clinică de psihiatrie. Soția sa a venit plângând la Mânăstirea Stăpâna Îngerilor, pentru a se sfătui cu stareța. După ce s-a rugat, maica i-a spus: „Soțul tău nu este bolnav, este totul în regulă cu el. Scoate-l din spital și adu-l acasă. Apoi ia din dulap (a menționat care dulap anume) lenjeria. Lenjeria este tăiată de 13 ori și vrăjită. Să o arzi îndată.” Femeia a urmat sfaturile stareței și astfel soțul ei s-a vindecat, izbăvindu-se de puterile demonice care îl chinuiau.

Iată ce mărturisește doctorul Spiridon Hrisicopulos, care și-a petrecut întreaga copilărie la „picioarele stareței Anastasia”:

„Țin minte o întâmplare cu o femeie pe nume Antonia, care nu avea copii. Doctorii i-au pus diagnosticul de infertilitate. Aceasta a mers la doctori chiar și la Londra. La mânăstire a venit din deznădejde. Maica a chemat-o și i-a spus: «Nu deznădăjdui, copila mea, o să merg să-i întreb pe doctorii mei ce vor putea ei să facă.» Eu, din curiozitate copilărească, am intrat îndată în biserică. M-am strecurat în altar și m-am ascuns după un veșmânt preoțesc ce era atârnat de perete. Voiam să aud cum va vorbi cu doctorii săi. În afară de noi, în biserică nu era nimeni. Ea a închis biserica și s-a apropiat de iconostas. Ajungând în fața icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a închinat, s-a așezat în genunchi și a început să se roage fierbinte. Auzeam o șoaptă neîncetată, al cărei sens nu îl înțelegeam. Biserica s-a umplut dintr-odată de glasuri, de parcă s-ar fi rugat mulți oameni împreună, totuși nu înțelegeam nimic. Am văzut chipul ei strălucind de lumină, plin de bucurie, iar buzele sale continuau să spună rugăciunea. Lacrimi de fericire curgeau pe chipul istovit de viața ascetică. Priveam entuziasmat, iar ceea ce am ținut minte au fost frica mea neînțeleasă și o mireasmă cunoscută, amintind de mirosul de măghiran, care s-a răspândit peste tot. Nu știam cât timp trecuse, când am auzit glasul stareței spunându-mi: «Ieși afară. Cândva o să înțelegi totul, atunci când îi vei consulta pe pacienții tăi.» Desigur, nu am înțeles ce avea în vedere.

Stareța a ieșit din biserică și i-a spus cu bucurie Antoniei: «Îi vei aduce pe amândoi aici să-i botezi!» Fața tristă și obosită a Antoniei într-o clipă s-a
luminat de bucurie și recunoștință față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și față de stareță. Peste câțiva ani, a venit la mânăstire să-i boteze pe gemenii săi. După Taina Botezului, maica Anastasia i-a spus Antoniei, uitându-se la mine: «Vezi, copila mea? Credința și lacrimile tale au ridicat aripile prietenilor mei, îngerii Maicii Domnului, și ei din recunoștință ți-au adus acest dar. Crede, copila mea, în Dumnezeu din toată inima și cheamă-L și slăvește-L în fiecare zi. Iubește-L cu abnegație și El te va ajuta întotdeauna.»”

Mulți pelerini din toată lumea vin la mormântul stareței pentru a aduce un omagiu nevoinței sale duhovnicești și pentru a o ruga să mijlocească înaintea lui Dumnezeu, așa cum făceau și atunci când era în viață. Credincioșii iau trei pietricele de pe mormântul maicii, cu făgăduința că le vor înapoia atunci când rugăciunea lor se va împlini. Mulți au adus deja pietricelele înapoi, iar alții urmează să le aducă…