Tratament cu tămâie de la Mănăstirea Dervent! Părintele Elefterie te învață cum să-l prepari
Pe lângă rugăciune și credință în planul de mântuire al lui Dumnezeu, călugării au leacurile lor naturiste cu care se tratează de beteșuguri și boli.
Părintele Elefterie de la Mănăstirea Dervent avea un tratament special pentru durerile de cap, pe bază de tămâie și miere de albine, două din cele mai puternice medicamente ale naturii.
Acest leac trage răul de la nivelul capului, îndepărtează durerile și ajută la vindecarea vaselor de sânge sparte. Nu degeaba se spune despre tămâia că are puterea de a risipi duhurile rele și necurate prin mireasma ei binefăcătoare.
Din punct de vedere terapeutic, tămâia îmbunătățește respirația, induce o stare de calm și pace sufletească, și predispune la rugăciune.
Efectele sale curative sunt însă mult mai complexe. Studiile recente au arătat că această substanță aromată are proprietăți anticancerigene și că distruge celulele canceroase rezistente la chimioterapie.
În medicina populară, tămâia mai este folosită și pentru eliminarea pietrelor la rinichi și fiere, și a chisturilor de pe diferite organe interne.
Tămâie cu miere – rețetă pentru dureri de cap
Se ia o piele de oaie (preferabil proaspăt jupuită) și se întinde pe ea un strat de miere de albine și apoi se presară puțină tămâie zdrobită fin.
Pielea se leagă la cap și se fixează bine. Se lasă până când mierea se usucă de tot.
Indicații terapeutice
– dureri de cap
– sechele rămase după lovituri la cap
– vase de sânge sparte la cap
– cheaguri de sânge la cap
Aceste efecte se datorează proprietăților antiinflamatoare, cicatrizante, antiseptice și sedative ale tămâii.
În scop medicinal, se folosește tămâie naturală, procurată dintr-o sursă sigură, sau de la magazinele naturiste. Pe eticheta produsului trebuie să scrie că poate fi ingerată.
Totodată, dacă folosiți tămâia pentru uz intern, puneți bobul de tămâie pe limbă, fără să atingeți dinții. Nu o țineți mult în gură, deoarece poate distruge smalțul dentar.
Sursă articol: „Leacuri Mănăstirești – Terapii Pentru Trup și Suflet”, Mariana Borloveanu, Ed. Lumea Credinței