PUBLICITATE
Rugaciuni

Rugăciune 2 Mai – Citește azi Rugăciunea scurtă a Sfântului Atanasie pentru iertarea păcatelor și vindecarea trupului și sufletului

PUBLICITATE

Rugăciune 2 Mai – Azi, întreaga creștinătate îl cinstește pe Sfântul Atanasie, protectorul celor aflați în perioade de grea încercare. Este o zi importantă, marcată în Calendarul Ortodox cu Cruce Neagră.

Rugăciunea scurtă a Sfântului Atanasie, este de mare ajutor în caz de boală, suferință sau necaz.

Rugăciune 2 Mai – Iată mai jos și textul rugăciunii!

”De viaţa ta cea în trup s-au minunat cetele îngereşti, cum, cu trupul, la luptele cele nevăzute ai ieşit, pururea mărite şi ai rănit cetele demonice. Pentru care, Sfinte Atanasie, Hristos ţi-a răsplătit cu bogate daruri. Drept aceea, părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Având numirea nemuririi, cât ai fost cu viaţă, după ce te-ai mutat de la cele vremelnice, te-ai arătat părtaş nemuririi celei adevărate, Părinte Atanasie. Stând, deci, acum înaintea lui Hristos, adu-ţi aminte de noi cei ce te pomenim pe tine.

Fiind cuprins de dorirea ta şi legat cu dragostea către tine, îndrăznind, cânt ţie laudă cu buze întinate. Pentru aceea, părinte, fii mie îndurător şi dă-mi putere să-ţi aduc laudă după vrednicie.

Din tinereţe părăsind toate cele pieritoare şi veselitoare ale vieţii, cu osârdie ai urmat lui Hristos, Sfinte Atanasie şi ridicând pe umeri Crucea Domnului tău, ţi-ai topit trupul prin înfrânări. Drept aceea, Domnul Cel Preabun te-a şi ales pe tine păstor sufletelor, purtătorule de Dumnezeu fericite.

Iar acum, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de păcate și sănătate celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta.

Amin!”

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close