Prof. Dulcan: „Suntem ceea ce gândim. Trebuie să ne învingem frica. Vibrația să ne situeze sub cea a virusului”
„Suntem ceea ce gândim”
„În prezent, circulă în media o mulțime de păreri contradictorii care, din punctul meu de vedere, sunt mai degrabă expresii ale panicii care s-a extins în lumea întreagă. Avem cu toții certitudinea uneia dintre cele mai dure experiențe pe care o trăiește omenirea, echivalentă cu psihoza unui război mondial.
Relativ la cele două ipoteze asupra originii acestui virus – naturală sau umană – nu avem suficiente argumente nici de o parte, nici de alta. Important este acum să știm ce trebuie să facem ca să ne salvăm!
Indiferent de originea sa, știm că virusul este o entitate biologică, dotată cu o inteligență proprie, care pare să fie în competiție cu cea umană. Pentru moment, constatăm că inteligența virusului se află în avantaj, neputând însă să fie învinsă.
Rămâne un singur lucru de făcut dincolo de mijloacele recomandate de către medici: să ne creștem capacitatea de apărare a organismului, adică imunitatea, pentru a deveni invulnerabili la acțiunea virusului.
Tradus în termeni de fizică, înseamnă să ne creștem vibrația la un nivel mai înalt decât cel al virusului.
Știm acum, grație studiilor de laborator, că ceea ce gândim are o acțiune pozitivă sau nocivă asupra organismului, asupra mediului ambiant și cosmic, în funcție de vibrația proprie.
Vibrațiile joase emise de gândurile și acțiunile noastre ne-au scăzut imunitatea și ne-au făcut vulnerabili față de o mulțime de agenți patogeni, aducându-ne unde suntem!
Cum trebuie să gândim ca să ne creștem imunitatea?
Este necesar ca, mai întâi, să ne învingem frica. Vibrația sa ne situează sub cea a virusului.
Este necesar să ne controlăm tot ceea ce gândim și simțim! Energia fricii să o transformăm într-una pozitivă, schimbând pur și simplu sentimentul de frică cu un altul, de coloratură pozitivă: o amintire plăcută, trăită în trecut sau proiectată în viitor, o rugăciune, o meditație, o muzică preferată, o lectură plăcută.
Sentimentele de bucurie, de bună dispoziție, de recunoștință și de mulțumire pentru că încă existăm au o chimie favorabilă sănătății.
În nicio clipă să nu rămânem acum descoperiți, copleșiți de tristețe, de frică, de slăbiciune în fața spectacolului funest la care asistăm.
Chiar izolați la domiciliu, putem să facem mișcare, având la dispoziție o literatură bogată în acest sens.
Nu trebuie neglijată, de asemenea, igiena personală. Să nu uităm! Corpul nostru fizic este templul spiritului și mintea sănătoasă nu poate fi decât într-un corp sănătos.
Întrebat de discipolii săi cum a vindecat un tânăr cu epilepsie, Iisus le-a răspuns: prin credință, rugăciune și post. În ciuda celor care pot fi sceptici la aceste sfaturi, avem, în clipa de față, argumente științifice ferme, cu experiențe realizate de către oameni de știință. Aș aminti, ca exemple, studiile efectuate la Universitatea Harvard și la Institutul Inimii din California.
Este timpul să înțelegem că am ajuns aici numai prin aroganța cu care am dorit să ne dominăm semenii, să-i denigrăm și să-i anihilăm.
Suntem în al 12-lea ceas. Dacă nu învățăm nimic din această experiență, al 13-lea ceas ne-ar putea fi fatal.
Dumnezeu să ne ajute!”