Barbati, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica

Sfântul Ioan Gură de Aur: Omilia XX la Epistola către Efeseni, potrivit crestinortodox.ro.

Sensul iubirii

„Bărbaţi, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica”.

Ai auzit ce supunere nemaiîntâlnită? L-ai lăudat [mai înainte] şi te-ai minunat de Pavel că a tocmit aşa de bine vieţuirea noastră, ca un bărbat minunat şi duhovnicesc ce este? Insă ascultă acum şi cele care le cere de la tine. Că iarăşi se foloseşte de un exemplu:

„Bărbaţi, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica”.

Ai văzut măsura supunerii [datorată de femeie]? Ascultă şi măsura dragostei [ce o datorează bărbatul]! Vrei să ţi se supună femeia precum Biserica lui Hristos? Ai şi tu grijă de ea, după cum Hristos [are grijă] de Biserică! Şi chiar dacă trebuie să-ţi dai sufletul pentru ea, chiar dacă trebuie să fii tăiat în mii de bucăţi, chiar dacă ai suferi şi ai pătimi pentru ea, să nu te dai în lături. Fiindcă de pătimeşti acestea n-ai făcut nimic din ce a făcut Hristos. Căci tu, fiind deja unit cu ea, faci acestea. Acela însă a făcut-o pentru cea care îi întorcea spatele şi îl ura. Aşadar, după cum El a adus-o cu multă purtare de grijă la picioarele Lui pe cea care stătea cu spatele la El şi îl ura şi era lepădată şi ruptă în bucăţi, şi nu [S-a purtat cu ea] cu ameninţări, nici cu supărări, nici cu frică ori cu altceva de acest fel, aşa să fii şi tu cu femeia ta. Chiar dacă te priveşte de sus, chiar dacă este supărată, chiar de o vezi dispreţuindu-te, poţi s-o aduci la picioarele tale dacă ai multă purtare de grijă pentru ea şi dragoste şi bunăvoinţă. Căci nimic nu este mai tare decât aceste lanţuri, mai ales între bărbat şi femeie. Pe un slujitor îl poate cineva lega cu frica. Ba nici pe acela, căci degrabă o va şterge [de la stăpân], însă pe părtaşa vieţii tale, pe mama copiilor tăi, pe cea care este pricina a toată bucuria ta, nu trebuie s-o legi cu frica şi cu ameninţarea, ci cu dragostea şi cu dispoziţia iubitoare a sufletului. Ce fel de însoţire mai e asta, când femeia tremură înaintea bărbatului? Ce bucurie va mai avea bărbatul dacă trăieşte împreună cu ea ca şi cu o roabă şi nu ca şi cu una liberă? Şi chiar dacă pătimeşti pentru ea ceva, să nu o ocărăşti. Că nici Hristos nu a făcut aceasta [cu Biserica].

Hristos a iubit şi mai mult

„S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o cureţe şi s-o sfinţească”.

Prin urmare, era necurată, avea prihană, era urâtă, era de nimic. Orice femeie ţi-ai fi luat, nu ţi-ai luat una ca Aceasta, după cum Hristos a luat Biserica; nici nu a fost atât de departe de tine pe cât a fost Biserica de Hristos. Iar El nici n-a urât-o, nici n-a lepădat-o din pricina urâţeniei ei covârşitoare. Vrei să vezi urâţenia ei? Ascultă pe Pavel, care zice: „Eraţi cândva în întuneric”. Ai văzut negreala ei? Ce este mai negru decât bezna? Dar uită-te şi la nebunia ei! Că zice: „Petrecând în răutate şi pizmă”. Priveşte acum şi necurăţia ei: „ca nişte necredincioşi şi fără de minte”. Ce zic eu? Era şi pângărită şi vrednică de batjocură! Iar cu toate acestea, S-a dat pe Sine pentru cea urâtă ca şi cum ar fi fost frumoasă şi iubită şi minunată. De acest lucru, uimindu-se, Pavel a zis: „Şi pentru un drept abia de moare cineva”. Apoi: „Că pe când eram noi păcătoşi, Hristos a murit pentru noi”. Pe una ca aceasta luând-o, o spală şi o înfrumuseţează, şi nu-i cere absolut nimic.

Care este adevărata frumuseţe?

„Ca s-o sfinţească – zice – curăţind-o prin baia apei prin cuvânt. Ca să o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură ori altceva de acest fel, ca să fie sfântă şi fără de prihană”.

Prin îmbăiere spală necurăţia ei, prin cuvânt. Cum? întru numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi nu a împodobit-o oricum, ci a făcut-o „slăvită, neavând pată ori zbârcitură ori ceva de acest fel”. Şi noi, dar, această frumuseţe să o căutăm şi să putem să ne facem plăsmuitori ai ei. Nu căuta la femeie ceea ce nu este al ei. Vezi că Biserica ie avea pe toate de la Stăpânul? De la El a primit slava, de la El, nepri- hănirea. Nu întoarce spatele femeii dacă nu este frumoasă [la înfăţişare ori la trup]. Ascultă Scriptura, care zice: „Mică între zburătoare este albina, dar împărăteasa duiceţiior este roadă ei”. Făptură a lui Dumnezeu este femeia şi nu pe ea o batjocoreşti, ci pe Cel ce a făcut-o. Ce ţi-a făcut femeia? N-o lăuda pentru frumuseţea ei! Căci atât lauda, cât şi ura şi dragostea [care se ivesc din pricina frumuseţii din afară] ţin de sufletele neînfrânate. Caută frumuseţea sufletului! Urmează Mirelui Bisericii! Frumuseţea din afară este plină de fală şi de multă nebunie şi te aruncă în gelozie şi adeseori te face să bănuieşti lucruri necuviincioase. Dar tu zici că dragostea aceasta îţi dă plăcere? O lună sau două sau ce! mult un an, şi mai departe nu! Iar apoi minunea se veştejeşte după obişnuinţa îndelungată cu ea. Iar cele care au fost acoperite de frumuseţe rămân: mândria, lipsa de minte, dispreţul. Dar în cazul celei sufleteşti nu e aşa. Ci dragostea [întemeiată pe frumuseţea sufletească], odată începută, rămâne cu tărie, fiindcă e vorba de frumuseţea sufletului şi nu a trupului. Ce este mai frumos decât cerul, spune-mi? Ce este mai frumos decât stelele? Niciun trup nu este atât de luminat [ca cerul], niciun ochi atât de strălucitor [ca stelele]. Şi când au fost făcute acestea, şi îngerii le admirau. Acum le admirăm şi noi, dar nu la fel ca la început, [căci ne-am obişnuit cu ele].

Aşa este firea obişnuinţei şi pentru aceea nu ne mai uimim ia fel [acum, ca atunci]. Cu atât mai mult va fi aşa în cazul femeii. Căci dacă i se întâmplă vreo boală îndată piere toată [podoaba trupului] ei. Să căutăm la femeie mintea şi inima binevoitoare, cugetarea măsurată, blândeţea. Acestea sunt însemnele frumuseţii [lăuntrice]. Să nu căutăm frumuseţea trupului, nici să nu o învinovăţim pentru acele lucruri peste care nu are putere. De fapt, să nu o învinovăţim deloc – că asta e o faptă a celor plini de îndrăzneală -, nici să nu o întărâtăm, nici să nu ne pornim împotrivă-i. Sau nu vedeţi câţi locuiesc împreună cu femei frumoase şi îşi distrug în chip jalnic viaţa, iar alţii, vieţuind cu unele nu prea arătoase, ajung cu bucurie la cea mai înaintată bătrâneţe? Să curăţăm pata cea dinlăuntru, să tămăduim zbârciturile cele lăuntrice, să pierdem necurăţiile ce se pun pe suflet. Acest fel de frumuseţe caută Dumnezeu. S-o gătim pe femeie să fie frumoasă pentru Dumnezeu, nu pentru noi.