Parintele Cleopa: „Nici descantecele, nici vrajitoriile, nici fermecatoriile, nimic nu poate sa-ti faca rau, daca ai aceste trei lucruri”
Nu-ti poate face nimeni niciodata nici un rau. Pot sa vina toti dracii din iad ca nu au ce-ti face.
Nici descantecele, nici vrajitoriile, nici fermecatoriile, nimic, nimic nu poate sa-ti faca rau, daca ai trei lucruri: daca postesti sfintele posturi, daca esti marturisit curat si daca mergi regulat la biserica.
Odata ce te-ai marturisit si esti sub canonul duhovnicului ai intrat in taina lui Iisus Hristos.
De aceea cand se intampla ceva, o sfada in casa la voi, ori femeia, ori barbatul, ori un copil, stii care biruieste?
Ia sa-mi spuneti! Manca-v-ar raiul! Cel care va zice intai: „Iarta-ma, mama, ca am gresit” sau „Iarta-ma, barbate, ca am gresit” sau „Iarta-ma, femeie”, acela a biruit pe draci. In masura in care iarta, e si el iertat de Dumnezeu.
Nu cand ti-a zice unul „Iarta-ma”, tu sa-i zici:
„Du-te de aici, lasa ca te stiu eu cine esti!”, ca atunci esti mai rau decat toti dracii. Cand lui Petru apostolul i se parea ca e milostiv, L-a intrebat pe Mantuitorul, Doamne, de cate ori voi ierta pe fratele meu? Pana la sapte ori intr-o zi?
Mantuitorul i-a curmat pentru vesnicie parerea asta: Petre! Nu de sapte ori, ci de saptezeci de ori cate sapte intr-o zi. Adica intotdeauna.
Chiar daca te-a batut unul, daca ii zici „iarta-ma”, ai biruit si pe diavolul si pe el. Ti-ai luat cununa de mucenic, daca ai cerut iertare.
Se intampla in viata omului, in casa, cate nu se intampla? Care isi cere iertare intai, acela a biruit. Si el are plata mare la Dumnezeu si il linisteste pe celalalt.