PUBLICITATE
Rugaciuni

Rugăciune 10 ianuarie. Rugăciunea către Sf. Antipa pentru vindecare și care face miracole

PUBLICITATE

Rugăciune 10 ianuarie. Biserica Ortodoxă cinstește azi pe Sfântul Cuvios Antipa, vindecătorul. Încă din trecut se spune că rugăciunile către el aduc alinare și înfăptuiesc miracole.

Rugăciune 10 ianuarie. Uite mai jos una dintre ele care se citește azi, 10 ianuarie!

”O, preaslăvite Sfinte Antipa, grabnic ajutător al creştinilor în durerile lor! Cred cu tot cugetul şi sufletul meu că ai primit de la Dumnezeu darul tămăduirii celor bolnavi şi al întăririi celor neputincioşi.

Pentru aceasta, către tine, ca la un doctor tămăduitor, alerg acum eu, neputiinciosul şi sărutând cinstitul tău chip, mă rog ţie prin ale tale stăruinţe să ceri de la Cerescul Împărat tămăduire mie, celui slăbit de încercările vieții.

Deşi nu sunt vrednic de al tău ajutor sfinte, învredniceşte-mă de a ta apărare, tu care te-ai asemănat Domnului în iubirea de oameni şi prin întoarcerea mea de la lucrurile de ruşine la viaţa curată vindecă-mă cu desăvârşire prin harul care l-ai câştigat, toate durerile şi rănile sufletului şi ale trupului meu.

Dăruieşte-mi sănătate trupului şi mântuire sufletului meu, iar întru toate bună sporire ca trăind în pace, linişte şi bună cucernicie să mă învrednicesc a slăvi împreună cu toţi sfinţii numele cel prea Sfânt al Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.

Amin.”

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close