„Măicuța Domnului, mă rog, descoperă-mi adevărul ca să nu mă ia diavolul la iad.”

Odată, pe vremea lui Ceaușescu, a trecut un sectar prin mănăstire și părinții l-au trimis aici, la mine. Sectarul a început să-mi bată în poartă, și-mi spunea că vrea să doarmă la mine…Măicuța Domnului

El a început a-mi spune de sectele lui, iar eu am pus degetele în urechi ca să nu mai aud, că eram sătul de ale mele. Pe urmă mi-a pus întrebări despre Măicuța Domnului și despre Sfânta Cruce.

I-am spus că de aici s-au rătăcit ei. L-am lămurit că Dreptul Iosif fusese căsătorit, era bătrân, cum este un patriarh, un mitropolit, un om cu viață sfântă.

Duhul Sfânt locuia în sufletul lui și îngerul Domnului l-a încredințat că, prin Sfânta Fecioară, tot prin puterea Duhului Sfânt, se va ridica neamul creștinesc. Atunci, cu multă evlavie, el a ajutat-o pe Maica Domnului. Mi-a tot pus întrebări, până s-a făcut ora patru dimineața. El avea două facultăți învățate la București, era om deștept. Dar, cu toată deșteptăciunea lui, diavolul i-a sucit mintea…

Ne-am dus fiecare să ne culcăm, iar eu l-am luat cu binișoru’ și i-am zis: „Să te rogi la Maica Domnului cu multă smerenie, fără a bârfi, fără a huli.

Și dacă vrei să te apropii de Dumnezeu, fă-te ca o furnică, mic, nevrednic, păcătos! Roagă-te cu toată inima.” L-am pus să zică așa: „Măicuța Domnului, mă rog, ai grijă de sufletul meu, descoperă-mi adevărul ca să nu mă ia diavolul la iad.” El a zis după mine rugăciunea asta și atunci am stins lumina.

Eu nu m-am culcat, făceam o cruce asupra mea și o cruce asupra lui. Atunci i-a venit un somn adânc. Când s-a trezit, mi-a spus că a avut o descoperire cum că toate Tainele lui Dumnezeu sunt în Biserica Ortodoxă. Apoi mă întreba: „Părinte, ce să fac cu cărțile mele?” I-am spus:

„Cărțile tale eretice să le dai pe foc!” M-a ascultat, le-a dat pe foc și l-am îndemnat să se ducă la un duhovnic. S-a dus, s-a mărturisit și vreo 6 ani de zile a tot ținut legătura cu mine. Nu mă mai contrazicea cu nimic. Se ducea la biserică, lua sfânta anafură, se împărtășea, își făcea canonul, ca un creștin râvnitor.

A îngăduit Bunul Dumnezeu, când a fost Revoluția în 1989, să moară. Dar nu a murit ca un păgân, ci a murit ca un creștin și s-ar putea să fie chiar mucenic.

Monah Proclu Nicău, Conștiință, spune-mi tu, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2016